Тарас Григорович Шевченко (1814 - 1861)

Тарас Шевченко в украинском измерении: поэт, художник, этнограф.

Пост Тараса Шевченко давно стал символом Украины. Тарас Шевченко знаком каждому украинцу. Его талант многогранен. Творчество Шевченко оригинальна — по его стихам и картинам можно изучать историю Украины. Тарас Шевченко по праву может считаться первым гражданином-лириком Украины.

Тарас Шевченко:

• Украинский поэт - автор нескольких поэтических сборников, поэм, драм «Назар Стодоля», основоположник новой украинской литературы.
• Художник – выпускник Петербургской Академии художеств; автор множества картин маслом, в том числе портретов и автопортретов, акварелей, рисунков.
• Гравер – академическая гравюра: один из первых в Российской империи того времени, автор множества гравюр на классические и собственные сюжеты
• Громадский диач, просвититель – стивем коштом клавы та вида «Буквар» для недлинных школ, добавлявший вид табез грамматики, арифметики, географии; Принимал участие в подготовке первого номера журнала «Основа»; пропагандист классического искусства среди простых людей

                                          ОСНОВНАЯ ДАТА ЖИЗНИ И СОЗДАНИЯ:

• 1814 г., 25 февраля (9 марта по новому стилю) В селе Моринцях Звенигородского повита на Киевщине в семье Григория Ивановича Шевченко, помещика Энгельгардта, родился сын Тарас.
• 1815 г. Семья Григория Ивановича Шевченко переезжает в село Кирилловки, где Шевченко провел свое детство.

                                         Хата папий у Кириливци 1843 г. Бумага, карандаш.

• 1823 год. Умерла мать Тараса — Екатерина Якимовна Шевченко. Батко женится на другой вдове, у которой было трое детей.
• 1825 год. Умер отец Тараса.
• 1826 год. Тарас Шевченко едет в Кирилловскую школу, чтобы нанять учителя Петра Богорского.
• 1827—1828 годы. Тарас пытался учиться живописи у местных живописцев. После безуспешных попыток устроиться на работу маляром Тарас возвращается в деревню. Кириловка. Пасе собовнику по очереди. Наймитую

«Если бы вы знали панику»

«Мени тринадцатое прошлое»

• 1828 год. Тарасу везут во двор помещика Энгельгардта. Он работает поваром, а затем — казаком.
• 1829 год. Разом с помиком побывал в Корсуне, Киеве, а позже приехал в Литву у м. Вильнюс. В Вильно он учит польский язык, читает польские произведения, рисует.

Первый портрет Шевченко (специалисты считают его автопортретом, Вильнюс, 1829)

 

§ 1831 год. Энгельгардт переезжает в Петербург. Слидом за ним в обози разом с интури двороми прибув до Петербурга и Тараса

§ 1832 год. Хозяин передал Шевченко в науку до цехового мастра-живопистца В. Ширяева. На вечерах у Ширяева Тарас Шевченко слушает частые творения О. Пушкина, В. Жуковский и другие писатели.

§ 1937 с. Я начал писать стихи. Первые стихи Тарасы были напечатаны в альманахе Евгении Грибинки «Ластівка».

§ 1840 рик, кв итень . Был издан первый сборник сочинений Т. Шевченко пид меня «Кобзар».

§ 1844 год. После поездки по Украине в Петербурге жарко. Закинчив поему «Сон» («У вяского своего долай»). Видав альбом  «Живописная Украина»

§ 1845 год. Поэт написал пять стихотворений: «Кавказец», «Єретик», «Великий льох», «Наймичка», «І мертвим, и живим...».

§ 1845 год. Зарахований благодарности Киевской археографической комиссии. 25 декабря больной поэт в Переяславе написал свой знаменитый «Заповит».

§ 1846 год. Т. Г. Шевченко вступает в тайное Кирилло-Мефодиевское общество в Киеве.

§ 1847 год. Т. Г. Шевченко продажа на посаде вчителя малювания в Киевском университете.8 февраля cтудент Киевского национального университета Петров подал заявление о существовании торговой организации — Кирило-Мефодиевского товарищества и о его участники. 6 апреля поэт был арестован.

§ 17—30 апреля. Шевченко отправлен в Петербург. Помищик Энгельгард законтрактував Шевченка цеховом майстру В. Ширяева

§ 30 мая. Т. Г. Шевченко объявлен приговор царя о направлении его рядового в Орскую крепость «под строгий надзор с запрещением писать и рисовать».

• 2 августа 1857 г. Освобождение поэта.
• 1957 г. Поэт возвращается из ссылки. Надолго останавливается в Нижнем Новгороде, где много пишет картины (церкви, монастыри, портреты горожан), ведёт светский образ жизни, встречается с интересными и выдающимися людьми.
• 1860 год. Тарас гравируется липниями и гравировками. Как результат – постановление Ради Академии художеств о присвоении Шевченко звания академика гравюры.
• 1960-1961 гг. Заботясь о воспитании маленьких земляков, Шевченко составляет и издаёт «Букварь южнорусский».

§ 1860 - 1861 годы. Поэту плохо на воде. Стан здоровья поета гиршає. Болезнь прогрессирует 

§    1861 год. 26 февраля (10 марта по новому стилю) о 6 год. З0 минут ранку Умер Тарас Григорович Шевченко

§     28 февраля. Поэт был похоронен на Смоленском кладбище. Помня об обещании Шевченко, друзья добились разрешения перевезти его тело на Украину.

 

Памятный камень на первой могиле поэта (Смоленское кладбище, Петербург)

Огромный вклад Тараса Григорьевича Шевченко в мировую культуру почитается не только в Украине, но и за рубежом: во всем мире установлено более 1200 памятников Шевченко, его именем названы города, улицы, школы, в его честь снято множество фильмов и построены улицы.

Шевченко навики став невидимой частью истории и культуры украинского народа. 

Despre Proiectul «Dialogul culturilor pe băncile bibliotecii»

Ideea de realizare a acestui proiect a luat naștere pe 17 septembrie 2025, în cadrul evenimentului de tip IDEAthon pentru tineri, denumit «Fii schimbarea! Inițiative de Tineret pentru Dialog Intercultural», organizat de Centrul CONTACT în parteneriat cu CMI – Fundația pentru Pace Martti Ahtisaari, sub egida proiectului «Coeziune socială prin dialog», finanțat de Uniunea Europeană.

IDEAthon — это конкурс, который предоставляет молодым людям из разных сообществ, этнических и профессиональных групп возможность вместе найти культурные решения, которые будут способствовать укреплению взаимодействия и повышению единства в обществе.

Библиотекари из Фэлешть предложили идею создания интерактивного арт-объекта под названием «Диалог культур на библиотечных скамьях». Проект оказался инновационным и актуальным, войдя в топ-10 идей, получивших 1500 евро на реализацию в местном сообществе.

Для расширения возможностей обмена культурным наследием местных этнических общин на территории библиотеки были установлены три интерактивные скамейки, посвящённые культуре Румынии, Украины и Болгарии. Изюминкой скамеек является их дизайн в виде книжных полок с именами выдающихся писателей и QR-кодами, ведущими к цифровому контенту о деятелях культуры этих народов. При сканировании QR-кода пользователь получает ссылку на одну из страниц этого сайта.  Проект предусматривал вовлечение жителей в процесс выявления наиболее значимых авторов и выдающихся личностей посредством общественного опроса. Результаты опроса помогли стабилизировать имена, которые будут размещены на скамейках, и имена, которые будут представлены на сайте.

Здесь вы найдете познавательный и познавательный контент об известных румынах, украинцах и болгарах. Эти личности вошли в топ самых известных и значимых деятелей по результатам опроса, проведенного среди читателей. Проект направлен на популяризацию культуры, истории и ценностей наших народов. Вы откроете для себя интересные биографии, исторические портреты и информацию об их выдающихся достижениях. Каждый из представленных личностей внес свой вклад в развитие области, в которой он работал. Тексты сопровождаются фрагментами произведений, иллюстрирующими мышление и талант их создателей.  Рубрика дает четкое представление об общем духовном наследии румын, украинцев и болгар. С помощью этих материалов мы хотим пробудить любопытство и уважение к подлинным ценностям. 

Приглашаем вас исследовать, читать и вдохновляться историями этих мореплавателей.

Constantin Brâncuși – personalitate emblematică a culturii române și universale

 „El reprezintă pentru sculptură artistul major al secolului 20”

                                                                                              (Jacques Lassaigne)

Constantin Brâncuși (1876–1957) este considerat unul dintre cei mai importanți sculptori ai secolului XX și un pionier al artei moderne. Format inițial în spiritul tradiției populare românești, el a adus în sculptura mondială o viziune profund originală, bazată pe simplitate, esențializare și armonie. Pentru Brâncuși, arta nu era imitarea realității, ci descoperirea formei pure, a esenței interioare a lucrurilor.

Opera sa, reprezentată de lucrări emblematice precum Sărutul, Cumințenia Pământului, Pasărea Măiastră sau Coloana Infinitului, a redefinit limbajul sculptural universal. Prin renunțarea la detalii și căutarea unei expresii spiritualizate, Brâncuși a influențat profund direcția artei moderne, inspirând generații întregi de artiști.

În contextul cultural românesc, valoarea operei sale este incontestabilă: Brâncuși a transpus în forme universale mituri, simboluri și sensibilități românești, transformând tradiția populară într-o estetică modernă de anvergură internațională. Ansamblul monumental de la Târgu Jiu – Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Coloana Infinitului – reprezintă nu doar un omagiu adus eroilor, ci și una dintre cele mai impresionante creații sculpturale ale secolului trecut.

Moștenirea sa rămâne un pilon al identității culturale românești și o contribuție majoră la patrimoniul artistic mondial, confirmându-l pe Brâncuși drept „părintele sculpturii moderne”.

Cele mai cunoscute opere:

Masa Tăcerii din Târgu Jiu este o sculptură monumentală realizată de Constantin Brâncuși, parte a ansamblului „Calea Eroilor”, omagiu adus eroilor din Primul Război Mondial. Sculptura a fost realizată în 1937-1938 și este un simbol al tradiției și culturii românești.

Aceasta este situată în Parcul Central, pe malul râului Jiu, și constă într-o masă rotundă de piatră, înconjurată de 12 scaune.

Sculptura simbolizează tăcerea și reflecția, iar cele 12 scaune reprezintă cele 12 luni ale anului, înfățișând un moment de adunare solemnă.

Inaugurată la 27 octombrie 1938, Coloana Infinitului are o înălțime de 29, 35 metri și este compusă din 16 moduli octaedrici suprapuși, respectiv având la extremitățile inferioară și superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiți „mărgele” de către autorul lor, Brâncuși.

Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoștinței fără sfârșit” și a fost dedicată soldaților români din Primul Război Mondial căzuți în 1916 în luptele de pe malul Jiului.

Poarta Sărutului este un trilit dăltuit din piatră poroasă, extrasă din carierele aflate în împrejurimi, fiind alcătuită din două coloane groase, paralelipipedice, ce sprijină o arhitravă cu dimensiuni mai mari decât ale coloanelor, având lățimea de 6,45 m, înălțimea de 5,13 m și grosimea de 1,69 m.

Pe fețele fiecărei coloane se regăsește simbolul sărutului, două jumătăți ale unui cerc, atât de caracteristic operei lui Brâncuși. Arhitrava are de asemenea încrustat acest simbol, ca un fel de filigran. În plus, tot în filigran se află încrustații ce aduc cu un fel acoperiș al porții, ca și când poarta ar fi acoperită cu șindrilă. Bolta porții are un ornament liniar delicat: este o continuitate de arcuri mici, iar mai sus, pe trei linii orizontale, întâlnim continuarea unor forme ovale identice, de parcă ar fi conturul feței și al umerilor.

Poarta Sărutului arată ca un arc de triumf, simbolizând triumful vieții asupra morții.

20 lucruri pe care ar trebui să le știi despre Brâncuși și opera sa:

1. S-a născut în 1876 în Hobița, județul Gorj.

2. Și-a început ucenicia în Craiova.

3. A plecat din România pe jos până în Franța.

4. În apropiere de Lunéville l-a prins o ploaie stravănă, care era să-i aducă sfârșitul, însă a fost salvat de călugărițele de la o mănăstire din apropiere.

5. A expus pentru prima dată în 1906, la 30 de ani.

6. În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii, unde creează mare vâlvă.

7. Nu i-au plăcut scena, gloria.

8. Când a transportat „Pasărea din Văzduh” din Paris în SUA, vameșii din America l-au obligat să plătească taxa pentru obiecte comerciale, deși nu trebuia. I-au inclus opera de artă la categoria „ustensile de bucătărie și instrumente muzicale”.

9. În urmă incidentului, a dat SUA în judecată și a câștigat procesul.

10. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși.

11. Autoarea Moni Stănilă povestește cum Brâncuși era să moară înecat, însă s-a prins în ultimul moment de o bucată de lemn și s-a salvat. A păstrat „opera salvatoare” în atelierul său.

12. Brâncuși ar fi făcut Statului Român oferta de a-i lăsa moștenire mai multe lucrări și chiar atelierul său din Paris, dar ar fi fost refuzat pe motiv că era un reprezentant al burgheziei decadente. După refuz, în 1951 a cerut cetățenie franceză, a obținut-o un an mai târziu și, astfel, a lăsat totul Franței.

13. Una dintre cele mai cunoscute opere este „Coloana Infinitului”, care face parte din trilogia Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului și Masa tăcerii.

14. Coloana are o înălțime de 29,35 metri.

15. Comuniștii au încercat să dărâme Coloana pe motiv că „e lipsită de importanță” și pentru că aveau nevoie de fier.

16. Tănasie Lolescu și tractoristul Milotin au legat lanţul tractorului de primul modul al Coloanei. A tras cu tractorul cu care veniseră, dar lanţul s-a rupt. Au legat din nou lanţul, dar de mai multe ori în jurul Coloanei, şi au tras din nou. Tractorul s-a ridicat pe două roţi, dar Coloana nu s-a clintit.

17. Se presupune că Brâncuși și Maria Tănase ar fi avut o relație. Ea avea 25 de ani, el 62.

18. A fost înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

19. O copie a atelierului lui Brâncuși a fost construită în piața din fața Pompidou Centre și poate fi vizitată. Acolo sunt peste 130 de sculpturi și alte sute de obiecte de artă.

20 Este cel mai inspirațional sculptor din perioada modernă.

 Referințe bibliografice:

1. Baba, Dumitru. Brâncuși. Timișoara: Editura de Vest, 1995. ISBN 973-36-0247-7
2. Muntenus, Horia. Dincolo de Brâncuși. Cluj-Napoca: Editura Gedo, 2008. ISBN 978-973-88284-8-3

Hristo Botev - una dintre cele mai importante figure ale literaturii și istoriei bulgare

Hristo Botev (în bulgară Христо Ботев; n. 6 ianuarie 1848, Kalofer, Bulgaria - d. 1 iunie 1876) a fost un poet și revoluționar bulgar.

 Hristo Botev (1848 – 1876), fiul lui Hristo Botev Petkov (în bulgară Христо Ботев Петков) este considerat cel mai mare poet al Bulgariei.

Casa lui Botev din Kalofer

  Botev s-a născut în Kalofer. Tatăl său, Botyo Petkov (1815-1869), a fost profesor și una dintre cele mai semnificante personalități de la sfârșitul revoluției naționale bulgare împotriva ocupației otomane. El a avut o puternică influență asupra fiului său, în timpul tinereții acestuia.

În 1863, după ce a terminat școala generală în Kalofer, Botev a fost trimis de tatăl său la liceu în Odessa. Aici a fost impresionat de operele poeților liberali ruși din acele timpuri. În anul 1865, a părăsit liceul și și-a petrecut următorii 2 ani predând în Odesa și Basarabia. Între timp a început să-și creeze primele opere lirice și de asemenea, să-și stabilească legături puternice cu mișcările revoluționare rusești și poloneze.

 La începutul anului 1867, Botev se întoarce în Kalofer, unde îl înlocuiește temporar pe tatăl său, acesta fiind bolnav. În mai, în timpul sărbătorii Sf. Chiril și Sf. Metodie (tatăl său a fost cel care a început organizarea la sfârșitul anului școlar, ce acum corespunde cu vacanța națională bulgară de pe 24 mai), el a făcut public discursul său împotriva autorităților otomane și aristocraților bulgari (pe care-i acuza că ar fi colaborat cu otomanii).

 Ca urmare, Botev a fost forțat să părăsească orașul. Inițial a decis să se întoarcă în Rusia, dar, din motive financiare, a optat pentru România, la acea vreme, România fiind un azil pentru mulți exilați bulgari.

 Exilul în România

 Fiind foarte influențat de revoluționarii bulgari ce trăiau în România, Botev duce o viață tipică pentru un revoluționar. A fost privat în mod constant de drepturi/benificii și chiar de casă. Pentru mult timp, a locuit într-o moară abandonată de lângă București, împreună cu Vasil Levski, conducătorul insurgențelor bulgărești. Ei doi devin prieteni apropiați. Mai târziu, avea să descrie această perioadă în lucrările sale. Botev a trăt un timp în exil la București iar un an de zile ,1875, la Chișinău, în hotelul ,,Victoria” (astăzi  - srada Pușkin, 30) în prezent pe zidul fostului hotel este instatalat un basorelief cu chipul marelui luptător și poet bulgar, în anul 1980, autorii proiectului sunt arhitectorul Gr. Solominov şi sculptorul V. Kuzneţov, ce se află pe str. Hristo Botev nr. 2.

Din 1869 până în 1871, devine editor la ziarul emigranților revoluționari pe nume „Cuvântul emigranților bulgari” („Duma na bulgarskite emigranti”), unde a început să-și publice operele sale lirice timpurii. În urma colaborării strânse cu revoluționarii ruși, Botev începe să lucreze pentru ziarul „Libertatea” („Svoboda”), editat de un scriitor eminent și revoluționar – Liuben Karavelov. În 1873, a editat, de asemenea, ziarul satiric „Ceasul deșteptător” („Budilnik”), care nu făcea parte din mișcările revoluționare.

Lupta pentru independența bulgară

 Întreaga mișcare revoluționară bulgară a fost pusă în pericol de capturarea lui Vasil Levski de autoritățile otomane, la sfârșitul lui 1872. La acea vreme, Levski era liderul insurgenței bulgare. A realizat o întreagă rețea de comitete revoluționare, supervizate de Comitetul Revoluționar Bulgar (BCRC), localizat în România, ce avea ca scop pregătirea revoluționarilor bulgari pentru viitoarele acțiunii împotriva ocupației otomane. Levski a fost adus pentru judecată, condamnat la moarte și spânzurat pe 19 februarie 1873. Moartea sa a avut o influență negativă asupra moralului revoluționarilor bulgari.

  Odată cu moartea lui Levski, BCRC se schimbă în două fracțiuni: Botev și susținătorii lui afirmau că trebuiau să înceapă pregătiri pentru o imediată ofensivă, în timp ce revoluționarii conservatori/moderați, conduși de Lyubeu Karavelov, credeau că este prea devreme pentru o astfel de acțiune. Botev intenționa să înceapă o ofensivă/acțiune cât mai repede posibil, să profite de situația internațională (tensiunea crescândă dintre Imperiul Otoman de o parte și Serbia și Rusia de cealaltă), precum și de faptul că rețeaua revoluționară, stabilită de Levski era încă relativ intactă și putea fi parte activă în pregătiri. Ca rezultat, BCRC este dizolvat și un nou comitet este stabilit la Giurgiu, iar pregătirile pentru ofensă continuă. Viziunile sale politice erau apropiate de anarhism (uneori descris ca un libertarism timpuriu) și de socialism utopic, și erau sintetizate în “Simbolul Credinței” ("Simvol veruyu").

 În 1876, în fruntea unui detașament de camarazi de luptă contra otomanilor, într-o ambuscade din munții Balcani, tânărul și înflăcăratul poet și patriot Hristo Botev cade răpus la numai 28 de ani.În anii celui de-al doilea război mondial un alt poet patriot, Vaselin Gheorghiev, își îndemna ostașii la luptă contra fasciștilor prin cuvintele incendiare: ”Pentru Botev, pentru Patria mea !”

Doamne,- aprinde-n fiecare       

Focul sfânt al Libertății,

Să pornim la lupta mare

Cu hoarda străinătății.

Fă-mi mai tare, Doamne, brațul

Ca în ceasul luptei grele

Să sfărâm robiei lanțul -

Sus! popor al țării mele!

 „Cel ce-n luptă pentru libertate cade - nu moare!” Acesta a fost crezul suprem al legendarului Hristo Botev, poetul și patriotul pentru care idealul cel mai sfânt pe această lume a fost eliberarea Bulgariei.

  Opere literare

 În 1875, Botev publică opera sa lirică într-o carte numită “Cântece și poeme”, împreună cu un alt poet revoluționar bulgar și viitor politician, Stefan Stambolov. Poezia lui Botev evidențiază

resentimentele oamenilor săraci, împreună cu idei revoluționare ce luptă pentru libertatea lor din mâna tiraniei străine și autohtone, lirica sa e influențată de democrații revoluționari ruși și personalități pariziene.

 Poezia lui Hristo Botev  este una vulcanică, de permanent nesupunere cu situașia înrobitoare a destinului țării sale.Revoluționarul nedomolit, poetul-patriot total și-a consacrat scurta sa viață a slujirii cu trup și suflet până la ultima suflare idealului de eliberare a Bulgariei de sub jugul imperiului ottoman.El își arde conștient viața în numele Patriei, dar și-i trăiește frenetic, fără să-și pregătească un viitor, acest viitor fiind doar viitorul Bulgariei natale.

 Poezii

Mamei sale (în bulgară: "Майце си")

Către fratele sau (în bulgară: "Към брата си")

Elegia (în bulgară: "Елегия")

Împărțire (în bulgară: "Делба")

Către prima mea iubire(în bulgară: "До моето първо либе")

La despărțire in 1986 (în bulgară: "На прощаване в 1868 г.")

Haiduci (în bulgară: "Хайдути")

Pristanala (în bulgară: "Пристанала")

Lupta (în bulgară: "Борба")

Ciudat (în bulgară: "Странник")

Ney (în bulgară: "Ней") *

Patriot (în bulgară: "Патриот")

De ce nu sunt (în bulgară: "Защо не съм...?")

Epistola (na sveti Tărnovski) (în bulgară: "Послание" (на св. Търновски))

Hadji Dimitar (în bulgară: "Хаджи Димитър")

In cramă (în bulgară: "В механата")

Rugăciunea mea (în bulgară: "Моята молитва")

Vine norul întunecat (în bulgară: "Зададе се облак темен")

Spânzurarea lui Vasil Levski (în bulgară: "Обесването на Васил Левски")

Onoruri/Premii

Monumentul Botev din Vrața

În fiecare an, exact la ora 12:00, pe 2 iunie, sirene peste tot în țară răsună pentru un minut, pentru a-i onora pe cei ce au murit pentru libertatea Bulgariei. Oameni de peste tot stau nemișcați 2-3 minute până sirenele tac.

 După Botev au fost numite:

• Punctul Botev și coasta Botev de pe insulele Livingston din sudul insulelor Stetland.
• Cel mai înalt vârf în Stara planina.
• Orașul Botevgrad.
• Străzi și bulevarde în majoritatea orașelor Bulgariei.
• Școli și licee cu acest nume.
• Câteva cluburi de fotbal: PFC Botev Plovdiv, Botev Vrața, Botev Ihtiman, Botev Galabovo, Botev Kozlodui, Botev Boljarovo ș. a.
• Câteva stadioane de fotbal din Bulgaria.
• O emisiune la postul de radio național bulgar.
• Un bulevard în sectorul 3 din București.

 

Referințe bibliografice:

1. Botev Hristo. Poezii.Traducere de Ion Ciocanu / Hristo Botev.- Chișinău: Editura Literatura artistică, 1984
2. Cimpoi, Mihai. Anatol Ciocanu.Trandafiri pe Vitoșa: 33 poeți Bulgari contemporani / Mihai Cimpoi.- Chișinău: Editura Cartea Moldovei, 2006
3. Botev Hristo. Wikipedia [Resursă electronică] (Publicat la 27.04.2024). –
4. Disponibil: https://ro.wikipedia.org/wiki/Hristo_Botev (Accesat 31.10.2025)

Elisabeta Bagreana - vocea feminină a poeziei bulgare moderne

„Sunt liberă ca vântul,

ca pasărea, ca norul,

și zbor mereu spre zare —

căci dorul nu are hotar.”

Elisaveta Bagreana (sau Elisabeta Bagriana, în bulgară Елисавета Багряна; n. 29 aprilie 1893, Sofia, Principatul Bulgariei – d. 23 martie 1991, Sofia, Bulgaria), născută Elisaveta Liubomirova Belceva, a fost poetă bulgară. Născută într-o famile de intelectuali, a copilărit în mai multe orașe bulgare,printre care Veliko Târnovo și Sliven, experiențe care i-au trezit dragostea pentru frumusețea naturii și pentru tradițiile populare, teme care vor deveni esențiale în creația sa poetică.

  În scrierile sale, a îmbinat într-o formulă neoromantică tradiția folclorică și modernismul. Ca teme predilecte putem menționa: tinerețea, iubirea, panteismul, solitudinea.

 A fost laureată a Premiului Dimitrov și nominalizată pentru Premiul Nobel în 1943, 1944, 1945.

Carieră

 În 1915, Elisaveta Liubomirova Belcheva a absolvit Universitatea din Sofia, secția filologie slavă. Se numără printre personalitățile literare ale deceniului 1920-1930, care au reformat criteriile estetice și valorice ale poeziei bulgare. Este vocea feminină cea mai puternică, ce a traversat, prin lunga sa carieră, secolul trecut, vasta sa activitate literară parcurgând diferite etape artistice, teme și genuri literare (literatură pentru copii, piese radiofonice, jurnale de călătorie, recenzii, traduceri). Prin modul de a percepe universul și de a se raporta la el, prin sugestivitatea emotivă și scenografică a imaginarului său poetic proiectat spre întreaga umanitate în armonie cu trăirile individuale, se proclamă ca purtătoare a identității naționale.[11]

 Debutează în revista „Gândirea contemporană” (15 mai 1915), cu poemul Cântec de seară, semnat L. Belcheva. Din 1921, publică poezie și traduceri în „Ziarul pentru femei”, semnate Elizabeth B. În 1922, apare în revista „Zlatorog” ciclul de poezii Sud, sub pseudonimul Bagriana.[12]

 Membră a Uniunii Scriitorilor Bulgari din aprilie 1924; 1927 - apare primul volum de poezii, Veșnică și Sfântă, ediție de autor, care îi aduce consacrarea; 1931 - publică prima colecție pentru copii „The Rolling Year”.[13]

 Traduce din literatura universală (Alphonse Daudet, F.M. Dostoievski, G. Bassani, A. Ahmatova, J. Ritsos, P. Eluard, D. Maksimovich, Victor Tulbure).

 Premii:

1924 - Premiul de poezie acordat de Comitetul literar al Ministerului Educației Publice pentru literatura pentru copii

1925 - Premiul pentru poezie pe anul 1924 al Ministerului Educației Naționale

1969 - Medalia de Aur a Asociației Internaționale a Poeților din Roma

Nominalizată de trei ori pentru Premiul Nobel pentru Literatură.

 Opera:

1927: Veșnică și sfântă ("Večnata i sviatata");

1932: Steaua marinarului ("Zvezda na moriaka");

1936: Inimă omenească ("Sărțe čoveško");

1952: Cinci stele ("Pet zvezdi");

1963: Din țărm în țărm ("Ot breag na breag").

A tradus poezia ,,Luceafărul” de Mihai Eminescu, găsind și un corespondent original - Zvezdan.

  Звездан” („Zvezdan”) de Елисавета Багряна (Elisaveta Bagreana)

  Пътувам аз под звездни куполи,

  където вятър тих шепти,

  и нося в себе си мечтите —

  искри от светли висоти.

Volumul reunește patru biografii de femei exemplare, a căror existență a fost legată de arta și care și-au uimit contemporanii prin originalitate: una din protagoniste fiind Elisaveta Bagreana (1893-1991), poeta din Bulgaria, laureata a Premiului Nobel

                              Vitoșa

 De tine-mi este dor, drag muntele meu,

la tine revin să-ți sorb limpezimea

stelelor în zori strălucitoare,

să mă-nveșmânt în aerul străveziu și proaspăt

mereu,

s-ascult liniștea ta, orga ta oricând cântătoare!

 revin la răcoare apelor tale -

limpede precum cristalul e stropul,

stropul cel dătător de putere și de lumină:

nu e altă apă pe lume, de-o soarbe -

văzul își capătă orbul,

apă, lângă pâinea cea de toate zilele,

de-a pururi divină!

 Pe cărarea ta, ca o rază, spre tine pornesc,

ești înălțimea mea pe pământ

cea dureros necesară,

cu - orice pas, tot mai sus,

văd întregul glob pământesc

cum înflorește sub privirea mea

din magnifica - mi țară!

Referințe bibliografice:

1. Bagreana, Elisaveta. Poezii alese.Traducere de Ion Ciocanu / Elisaveta Bagreana.- Chișinău: Literatura Artistică, 1984
2. Cimpoi, Mihai și Anatol Ciocanu. Trandafiri pe Vitoșa: 33 poeți Bulgari contemporani / Mihai Cimpoi, Anatol Ciocanu.- Chișinău: Editura Cartea Moldovei, 2006
3. Elisaveta Bagryana. [Resursă electronică] (Publicat la 16.05.2025). – Disponibil: https://ro.wikipedia.org/wiki/Elisaveta_Bagreana (Accesat 31.10.2025)