Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în Târliușa, județul Bistrița-Năsăud, fiind fiul învățătorului Vasile Rebreanu Bibliografie 1. În 1906, devine sublocotenent în armata austro-ungară, timp în care scrie diverse nuvele și povestiri. Cariera sa militară nu durează însă mult și demisionează în 1908 Bibliografie 2. În același an are loc și debutul literar al scriitorului în revista Luceafărul cu schița Codrea Bibliografie 3.
În februarie 1910, Liviu Rebreanu este arestat și extrădat. Scriitorul a
susținut că motivul arestării sale a fost activitatea sa publicistică
Bibliografie 4. Este întemnițat la închisoarea Văcărești, iar apoi transferat
la închisoarea Gyula în Austro-Ungaria Bibliografie 5. După ieșirea din
închisoare, scriitorul se vede înconjurat de greutăți financiare și începe să
scrie pentru revista craioveană Ramuri Bibliografie 6.
În 1916 încearcă să se ofere voluntar în Primul Război Mondial, însă cererea îi
este respinsă. După această dezamăgire, începe să scrie romanul Ion. Un an mai
târziu, fratele său, Emil Rebreanu, este acuzat de armata austro-ungară de
spionaj și dezertare, fiind condamnat la moarte și executat. Din experiența
tragică a fratelui său, Liviu Rebreanu scrie romanul Pădurea spânzuraților. În
1929 devine director al Teatrului Național, funcție pe care o deține doar un an
într-o primă fază și la care revine din 1941 Bibliografie 7.
După ce se retrage în satul Valea Mare din județul Argeș, Liviu Rebreanu moare
la 1 septembrie 1944, la vârsta de numai 59, din cauza unor probleme grave de
sănătate Bibliografie 8.
Liviu Rebreanu (1885-1944)
˶Eu nu sunt decât un simplu scriitor. A trebuit să renunț la multe, să îndur multe, să risc tot pentru a mă putea dărui deplin scrisului. Și, desigur, a trebuit să iubesc mai presus de toate scrisul ca să îndrăznesc a-i închina toată viața mea. ˝
Liviu Rebreanu a fost un prolific scriitor român, unul dintre reprezentanții distinși ai prozei interbelice, dramaturg și membru al Academiei Române. Este fondatorul ( în critica românească) al romanului modern în literatura română, fiind un important prozator al secolului XX. Liviu Rebreanu va rămâne o personalitate inegalabilă, remarcabilă, în literatură, datorită capodoperelor sale extraordinare, în care sunt bine conturate atât aspectele sociale, dar și cele psihologice. El a jucat un rol important, nu doar în sfera culturală, ci și în cea politică, deținând funcția de deputat al Parlamentului României, de președinte al Uniunii Scriitorilor din România, fapt prin care acesta a contribuit la dezvoltarea și promovarea literaturii române. Celebrul Liviu Rebreanu, prin continuitatea operelor sale, va avea veșnic o influență pentru literatura română contemporană. Romanul Pădurea spânzuraților a fost publicat în anul 1922, fiind inspirat dintr-o suferință personală În amintirea fratelui meu Emil, executat de austro-unguri, pe frontul românesc, în anul 1917. 2, dar și din operele anterioare, nuvele precum Catastrofa , Ițic Ștrul, dezertor sau Hora morții, reușind să pună bazele primului roman obiectiv, de analiză psihologică, dar și realist din literatura română. Acest roman este unul remarcabil, Rebreanu abordând cugetări interioare, morale ale protagonistului, dar și tragediile, consecințele îngrozitoare ce le-a generat Primul Război Mondial. Această operă literară, urmărește conflictul interior al individului și al societății. Romanul descrie povestea unui tânăr, Apostol Bologa, care dorește să-și găsească scopul, identitatea, dar și adevărul, într-o lume plină de haos și lupte violente. Temele pe care autorul le pune în prim-plan, sunt patriotismul, iubirea, trădarea și sacrificiul, cu care creează o profundă perspectivă despre natura umană din acele vremuri, influențate de criză și tulburări, suferite de eroul principal.
Tema romanului este puternic evidențiată de conflictul interior al
protagonistului, al intelectualului, cauzat de cele două extreme ale
războiului, datoria față de stat, de popor și sentimentul de iubire și
recunoștință al propriului neam. Opera fiind o autobiografie a eroului,
Apostol, conturat pe fundal de criză, suferință și impas, născute din război.
Titlul este un laitmotiv, nu a fost ales la întâmplare, are o semnificație remarcabilă, prin care ne este prezentată natura umană, așa cum o vede autorul, urmată de consecințele suferite de aceasta. Este compus din două substantive comune, ce reprezintă locul în care se desfășoară acțiunea. Titlul este o metaforă colectivă, deoarece cuprinde o dureroasă imagine a ofițerilor cehi care au fost omorâți de marii conducători ai acelui regim (Austro-ungar) din perioada Primului Război Mondial. Firul de început al romanului este sumbru, simbolic, definit de o mare densitate, în întunericul apăsător al unui cimitir, creează în sufletul cititorului, un spectacol sinistru: Sub cerul cenușiu de toamnă ca un clopot uriaș de sticlă aburită, spînzurătoarea nouă și sfidătoare, înfiptă la marginea satului, întindea brațul cu ștreangul spre cîmpia neagră, înțepată ici-colo cu arbori arămii. [...] Din rana pămîntului groparii zvîrleau lut galben și lipicios.3. Analizând cu atenție, putem spune că acest citat anticipează de fapt destinul tragic al lui Apostol Bologa care pe parcursul operei, traversează drumul cunoașterii, al conștiinței, realizând ulterior că, așa cum spune și sursa existența eroului a fost clădită pe un fals 4. Această capodoperă a lui Rebreanu, începe într-o notă destul de dureroasă, un moment zguduitor, și anume scena spânzurării ofițerului ceh, Svoboda. Aici putem observa, cu ajutorul acestui episod, cum autorul conturează încet portretul moral al locotenentului exemplar Apostol Bologa, demn, mândru că este membru în Curtea Marțială, spunând că aceasta este datoria, având conștiința împăcată, pe deplin, ulterior, fiind puternic lovit de propria lui conștiință, de realitatea care-l va tulbura pe tot parcursul vieții sale în vremea Războiului. Apostol Bologa, este protagonistul acestei opere, tipul intelectualului în care se naște o dramă a conștiinței, cauzată de cele două mari aspecte, care se luptă, fiind mereu în opoziție, datoria de cetățean al Imperiului Austro-Ungar și datoria față de apartenența la poporul român. Apostol Bologa este fiul Mariei, o femeie credincioasă, care voia ca Apostol să urmeze calea preoției și al avocatului Iosif Bologa, care i-a oferit mereu o educație în stil patriotic, prin vorbele sale, care vor contribui, ulterior, la conflictele sale interioare: [...] Ca bărbat, să-ți faci datoria și să nu uiți niciodată că ești român!... 5. De aici, pornește și conflictul interior al acestuia, din cauza educației împărțite în două ramuri, datoria ca cetățean și cea de român.3 Ibidem p. 9.4 Ion Haineș, Proza română interbelică. Momente și sinteze, Casa de Editură Viața Românească, București, 1995, p. 98.5 Liviu Rebreanu, Pădurea Spânzuraților, Editura Minerva, București 1972, p.31. Benția Anamaria-Ionela Literatu ră română Universitatea din Oradea, Facultatea de litere Proză interbelică. Din punct de vedere al statutului social, Apostol este un tânăr intelectual român, student la Facultatea de Filosofie din Budapesta, dornic mereu de cunoașterea absolutului, care după logodna sa cu Maria Domșa, se înrolează în armată pentru a-i demonstra Mariei, că poate fi un erou, capabil de fapte mărețe, care ulterior se adeveresc, deoarece el este medaliat, pentru vitejia de care dă dovadă, dar și pentru disciplina impusă. Din punct de vedere psihologic, Apostol Bologa, este foarte inteligent, un om care meditează mult, se cufundă în gândurile și încercările vieții, este un suflet romantic, cu credință, dar este foarte puternic conturat și de firea orgolioasă. Din punct de vedere fizic, al aspectului, Apostol Bologa este o fire liniștită, cu ochi albaștri, înalt, părul castaniu, lung, portret relatat de către autor. Romanul Pădurea spânzuraților, relatează drama conștiinței protagonistului, Apostol Bologa, un conflict interior între devotamentul față de popor și sentimentul de respect al propriului său neam, Liviu Rebreanu oferindu-ne și urmările impactului puternic trăit de erou, în societatea din perioada războiului, evidențiind realitatea îngrozitoare a frontului pe timp de luptă și complexitatea umană în acele timpuri de chin. Pădurea spânzuraților este un roman pe care Liviu Rebreanu l-a finalizat după Primului Război Mondial, dedicat ardelenilor, oferind în cele patru părți ale operei, o imagine profundă a dezumanizării, puternic apăsat de presiunile conflictelor interioare provocate de suferința protagonistului, toate acestea puse în prim-plan de o manieră captivantă.
Bibliografie:
Liviu Rebreanu, Pădurea Spânzuraților, Editura Minerva, București 1972 Ion Haineș, Proza română
interbelică. Momente și sinteze, Casa de Editură Viața Românească, București, 1995.
Bibliografie:
- Curticeanu, Mircea. Studii și documente literare, Cluj, Curtea cărții de știință, 2002, p. 268.
- Hangiu, I. Dicționarul Presei Literare Românești: 1790-2000, București, Editura Institutului Cultural Român, 2004, p. 397.
- Malița, Liviu. Cluj, Editura Cartimpex, 2000, p. 324.
- Massoff, Ioan. Teatrul Românesc: privire istorică, vol. 8, București, Editura pentru literatură, 1981, p. 23.
- Simuț, Ion și Liviu Rebreanu: monografie, antologie comentată, receptare critică, Editura Aula, 2002, p. 127.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu