Translate

luni, 1 decembrie 2025

Henri Marie Coandă – savantul care a învățat vântul să zboare

Henri Marie Coandă (1886–1972) a fost un inventator, inginer, pionier al aviației și om de știință român, considerat unul dintre marii vizionari ai secolului XX. Născut la București, fiu al generalului și profesorului Constantin Coandă, a manifestat de mic o curiozitate aparte pentru știință și tehnică, era fascinat de miracolul vântului, după cum își va și aminti mai târziu.

A studiat la Școala Națională de Poduri și Șosele din București, apoi la École Supérieure d’Aéronautique din Paris, devenind unul dintre primii ingineri aeronautici din lume. În 1910, a realizat primul avion cu reacție din lume, cunoscut drept avionul Coandă-1910, o invenție revoluționară care a anticipat dezvoltarea avioanelor moderne cu reacție.

De-a lungul vieții, Henri Coandă a deținut peste 250 de brevete de invenție, acoperind domenii variate — de la aerodinamică la arhitectură, energie și transporturi. Una dintre cele mai importante descoperiri ale sale este efectul Coandă, fenomen fizic ce descrie tendința unui jet de fluid de a se lipi de o suprafață apropiată — principiu folosit ulterior în aviație, medicină, inginerie și tehnologie.

Invenții și descoperiri:

·         1910Dispozitiv pentru măsurători de portanță și rezistență la deplasarea în aer a diferitelor tipuri de suprafețe portante (profile de aripă) cu posibilitatea înregistrării valorilor pe diagrame pentru posibilitatea comparației și stabilirii profilului ideal - Dispozitivul era montat pe un vagon în fața unei locomotive, iar experimentele se desfășurau în mișcare, la o viteză de 90 km/h, pe linia Paris-Saint Quentin. Ulterior a putut face aceste determinări folosind un tunel de vânt cu fum, și o cameră fotografică specială, de concepție proprie. Datorită acestor experimente a stabilit un profil de aripă funcțional pentru viitoarele sale aparate de zbor.

·         1911Aparat de zbor bimotor cu o singură elice - În Reims, Henri Coandă prezintă un aparat de zbor cu două motoare cuplate ce acționau o singură elice, unul putând fi oprit în timpul zborului.

·         1911Sania cu reacție - Henri Coandă realizează într-un atelier de construcție de bărci și folosind un motor Gregoire de 30 CP, o sanie echipată cu motor cu reacție, sanie care, în luna decembrie, a fost botezată Perce Neige (Ghiocelul), printr-o ceremonie oficiată de către un sobor de preoți ai Bisericii Ortodoxe Ruse, la care a participat și Marele Duce Cyril. Sania a fost dusă, apoi, în Rusia și a participat în ianuarie-februarie 1911 la concursul de sănii cu motor de lângă Sankt Petersburg

·         1911-1914Aparatele de zbor Bristol-Coandă - În calitatea sa de director tehnic al Uzinelor Bristol, Henri Coandă proiectează mai multe aparate de zbor "clasice" (cu elice) cunoscute sub numele de Bristol-Coandă. În 1912 unul dintre ele câștigă premiul întâi la Concursul internațional al aviației militare British Military Aeroplane din Anglia.

·         1914-1918Aeronava Coandă-1916 - Henri Coandă lucrează la "Saint-Chamond" și "SIA-Delaunay-Belleville" din Saint Denis. În această perioadă proiectează trei tipuri de aeronave, dintre care cel mai cunoscut este Coandă-1916, cu două elici apropiate de coada aparatului. Coandă-1916 este asemănător cu avionul de transport Caravelle, la proiectarea căruia de fapt a și participat.

·         1921Bois ciment (ciment cu aspect de lemn - Invenția unui nou material de construcție, folosit pentru decorațiuni (de exemplu la Palatul culturii din Iași, ridicat în 1926, decorat în totalitate cu materialul lui H. Coandă). 

·         1926Dispozitiv de detecție a lichidelor în sol - În România, Henri Coandă pune la punct un dispozitiv de detecție a lichidelor în sol. E folosit în prospectarea petroliferă.

·         1927Cisterna din beton - Pe fondul lipsei metalului, a realizat pentru companiile franceze în Golful Persic vagoane, rezervoare și șlepuri-cisternă din beton granitat pentru depozitarea petrolului.

·         1928Blocuri-piramidă - Alături de arhitectul francez J. Dupre, a realizat un proiect de imobil de locuințe civile de case multicelulare metalice și modulare conceput în forma unei piramide cruciforme. Imobilul avea 700 de apartamente, 100 m înălțime și 220 de m latura la bază și ar fi trebuit să fie realizat în estul Parisului.

·         1930: „Efectul Coandă- Primele observații le face cu ocazia studierii primului avion cu reacție din lume, Coandă 1910. După ce avionul decola, Henri Coandă observă că flăcările și gazul incandescent ieșite din reactoare tindeau a rămâne pe lângă fuzelaj. Abia după 20 de ani de studii ale lui și ale altor savanți, inginerul român a formulat principiul din spatele așa-numitului efect Coandă, numit astfel de profesorul Albert Metral. Cu ajutorul acestui fenomen a inventat „ajutajele Coandă” numite și acum și „ejectoare Coandă”. 

·         1935Aerodina lenticulară - La baza efectului Coandă, a stat construirea aerodinei lenticulare, un aparat în formă de lentilă capabil să decoleze și să aterizeze pe verticală, să se mențină în aer într-un punct fix și să zboare cu viteze orizontale mari. 

·         1954Sistem de desalinizare a apei de mare cu ajutorul energiei solare – Sistemul a fost testat în sudul Franței, la Londe-les-Maures, în 1954. A produs 1.600 de litri de apă potabilă provenită din apă de mare cu ajutorul energiei solare, în doar 12 ore, folosind 6 metri pătrați de oglinzi solare. 

·         1960Sistem de transport în tub - Sisteme pentru deplasarea substanțelor solide containerizate. Aceste containere sunt ca niște pistoane aflate într-un cilindru-conductă, pistoane care se etanșează cu pereții conductei și care sunt puse în mișcare printr-o diferență de presiune între față și spate, prin crearea unei depresiuni în față. Asta face containerele să se deplaseze cu viteze fantastic de mari întrucât nu mai întâmpină frecare din partea aerului, fiind propulsate de presiunea din spate care poate fi chiar presiunea obișnuită a aerului. Se preconiza, astfel, ajungerea la viteze de 300, 400, 500 sau chiar 700 de km/h în tuburi. Acest sistem ar fi permis și transportul de persoane, de exemplu între București și Ploiești, în doar 6 minute. Ideea a fost reluată de proiectul Hyperloop, transportul de mare viteză prin tuburi vidate al lui Elon Musk.

A fost membru al Academiei Române și a colaborat cu numeroase instituții științifice internaționale.

Henri Coandă a murit în 1972, la București, lăsând în urmă o moștenire științifică remarcabilă și o inspirație pentru generațiile de inventatori care i-au urmat.

Numele Aeroportului Internațional Otopeni a fost schimbat, în mai 2004, în „Aeroportul Internațional Henri Coandă București”.

În municipiile București (sectorul 1), Constanța, Timișoara, Iași, Oradea, Sibiu, Brașov, Alba Iulia, Galați, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Dej, Câmpina, există străzi care poartă numele lui Henri Coandă.

Bibliografie:

·         Petru Costinescu, Nicolae M. Mihăilescu, Mihai Olteneanu, Inventatori români, edițiile I și a II-a, editurile AGIR și OSIM, București, 1999 și 2000.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bulgaria

Cod: 08194107 https://kahoot.it/challenge/08194107?challenge-id=4c11aa64-64a5-4179-8844-7c870f5c14b0_1765435526099