Сергій Жадан (23 августа 1974, Старобельск Луганской области)

Сергий Викторович Жадан (23 августа 1974, Старобельск Луганской области) — украинский писатель, переводчик, общественный деятель, фронтмен групп «Жадан и собаки» и «Линия Маннергейма».  Автор романов «Депеш Мод»,   «Ворошиловград»,   «Месопотамия»,   «Интернат»   , «Цитатник»,   «Эфиопия»,   «Життя Мариї»,   «Тамплиёери»,   «Антена»,   «Список нароблив»   и других.

Произведения Сергея Жадана отмечены многочисленными национальными и международными наградами, переведены более чем на двадцать языков, что делает автора одним из самых известных современных украинских писателей. Сергей Жадан — активный организатор литературной жизни Украины и участник мультимедийных арт-проектов.

ОСНОВНАЯ ДАТА ЖИЗНИ И СОЗДАНИЯ:

 23 августа 1974 года. Родился в Старобельске на Украине, где и прошло его детство.

  В период восстановления 1990–1991 годов он распространял в городе русские газеты и национальную символику.

1991 Переехал в Харьков, был одним из организаторов харьковской неофутуристической литературной группы «Червона Фира».

1996 За акинчив Харьковский национальный педагогический университет имени Г.С. Сковороди, факультет украинско-немецкой филологии.

В 1996–1999 гг. учился в аспирантуре этого университета, защитил диссертацию, посвященную украинскому футуризму: «Философско-эстетические взгляды Михаила Семенки» (2000 г.)

С 2000 года — преподаватель Университета украинской и мировой литературы, вице-президент Ассоциации украинских писателей.

Юрий Андрухович (выдомий український ливенцир) и Сергей Жадан в молодости - менеджеры Ассоциации украинских писателей/

С 2004 года — независимый писатель. Видомий свиамов с критикой провокаций и публикаций про харьковских владык — Добкина та Кернеса.

2007 год.  Рок-группа «Собаки в космоси» выпустила альбом «Чор монгольских милиционерив», который они написали на стихи Сергея Жадана.

На дворе 2008 год. Группа выпустила первый совместный альбом с писателем под названием «Спортивный клуб Армия», а в 2014 году группа была переименована — она стала называться «Жадан и собаки».

2011 год -  возбужден иск против закона «О защите общественной морали». Живет и работает в Харькове. Бравная активная часть в харьковской помаранчевой революции, Евромайдане.

Он пишет романы, стихи, эссе. Тема творения времён постсоветской реальности в Украине. Для стиля Жадана характерно употребление разговорной и нецензурной лексики.

Роман «Ворошиловград» став книжкою року 2010 года в версии «Би-би-си».

Переводит с немецкого, польского, белорусского и русского языков.

В 2014 году в рамках фестиваля видеопоэзии CYCLOP я принял участие в проекте «rozdІlovІ».

 Переводит с немецкого, польского, белорусского и русского языков. Официальные тексты переведены на немецкий, английский, шведский, итальянский, венгерский, польский, сербский, хорватский, чешский, литовский, белорусский, русский и армянский языки. В частности, мир увидели такие переводы книг Жаданы:

«История культуры начала века» — Россия, 2003; Польша, 2005; Германия, 2005

«Биг Мак» — Польша, 2005; Россия, 2009; Чехия (готово к печати)

«Депеш Мод» — Россия, 2005; Польша, 2006 г.; Беларусь, 2006 г.; Германия, 2007 г.; Литва, 2008 г.; Италия, 2009 г.

«Анархия в Украине» — Польша , 2007; Германия , 2007; Россия , 2008

«Гимн демократической молодёжи» — Польша, 2008; Германия, 2009; Россия, 2009

«Видсоток самогубств сред клоунив» — Германия, 2009 г.; Польша, 2009 г.

В 2008 году русский перевод романа Сергея Жадана «Анархия на Украине» вошел в шорт-лист литературной премии «Национальный бестселлер» и стал лауреатом премии «Книга года» на Московской книжной выставке-ярмарке.

В 2010 году был номинирован на звание «Люди рока» по версии российского журнала GQ за книгу «Красный Элвис». Роман «Ворошиловград» став книжкою року 2010 за версию «Би-би-си». Презентация романа в Старобельске, на родине писателя, состоялась 7 апреля 2011 года в ходе тура по Донбассу, организованного Правовым центром «Поступ» и литературной группой «СТАН» в рамках Общественной кампании против введения цензуры в Украине. Из-за давления местных властей некоторые выступления, запланированные в рамках тура по Донбассу, были отменены.

2014 р ик . Премия имени Яна Михальски названа в честь Швейцарской литературной премии .И вышел из его книги «Месопотамия».

2017 год. П обачив свит роман «Интернат». Писатель считает это своим лучшим произведением.

2017 год. В Харькове представлена ​​рок-гурт «Линия Маннергейма». С. Жадан становится его фронтменом. Первый концерт музыканты отыграли в Изюме на площади Джона Леннона 16 февраля 2017 года.

26 февраля 2018. Гурт презентовал дебютный мини-альбом «Де твоя линия?». В этом же году вышел сборник «Мальчик без правил», а в 2021 году – «Зима/Сниг».

Т равнение 2022 года . Музыканты представили композицию «Метро», посвящённую детям войны.

Премія Ангелус (Angelus CE Literary Award) – престижна європейська премія, яка вручається авторам Центральної Європи

 

Нагороди та премії

1999 – премія Бу-Ба-Бу за найкращий вірш року;

2001 – переможець Всеукраїнського рейтингу «Книжка року»;

2006 – премія Hubert Burda Preis für junge Lyrik;

2006 – премія «Книга року BBC»;

2009 – премія імені Джозефа Конрада-Коженьовського;

2010 – премія «Книга року BBC»;

2012 – відзнака «Золотий письменник України»;

2012 – переможець Всеукраїнського рейтингу «Книжка року»;

2014 – премія Brücke Berlin;

2014 – статуетка польського Економічного форуму у номінації «Нова культура нової Європи» (Польща);

2014 – премія Jan Michalski Prize for Literature;

2014 – премія «Книга року BBC» в номінації «Найкраща книга десятиліття»;

2014 – переможець Всеукраїнського рейтингу «Книжка року»;

2015 – премія «Angelus» за роман «Месопотамія»;

2017 – премія «ЛітАкцент року»;

2017 – премія імені Василя Стуса;

2017 – найкраща книга 24-го Форуму видавців у номінації «Сучасна українська проза»;

2018 – премія «ЛітАкцент року» за роман «Інтернат»;

2018 – переможець Всеукраїнського рейтингу «Книжка року»;

2019 – нагорода Вільгельма Телля 2019 за значний внесок у зміцнення відносин між Україною та Швейцарією;

2022 – премія Свободи від фундації Франка Ширрмахера (Швейцарія);

2022 – переможець Всеукраїнського рейтингу «Книжка року»;

2022 – людина року за версією «Gazety Wyborczej»;

2022 – Премія миру німецьких книгарів;

2022 – Премія Ганни Арендт за політичне мислення;

2022 – премія імені Єжи Ґедройця

2022 — премія імені Сержіу Віейра ді Меллу.

Використані джерела:

• Голобородько Я. Ді-джей української прози Сергій Жадан / Я. Голобородько // Слово і час. - 2010. - № 10. - С. 100-107.
• Використані джерела з Інтернету:
• Сергій Жадан: коротка біографія. – Режим доступу:  https://osvita.ua/school/biography/91948/
• Сергій Жадан. Біографія. – Режим доступу: https://dovidka.biz.ua/sergiy-zhadan-biografiya
• Znaki. Персони. Сергій Жадан. – Режим доступу: https://znaki.fm/uk/persons/sergij-zhadan/

Mircea Eliade (n. 9 martie 1907 – d. 22 aprilie 1986)

Mircea Eliade (n. 9  martie 1907, București, România – d. 22 aprilie 1986, Chicago, Illinois, SUA) a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și, din 1957, profesor la Universitatea din Chicago, iar din 1962, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery; naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor, autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. În afară de jurnalele sale intime și manuscrisele inedite, opera completă a lui Eliade cuprinde aproximativ, peste 80 de volume. Din 1990 este membru post-mortem al Academiei Române.

Influența italiană

Dorind să-și lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în România, Eliade învață limba italiană și cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaște personal pe Giovanni Papini și pe Vittorio Macchioro, care avea publicații în domeniul istoriei religiilor. O indiscreție a tânărului Eliade, care publică un interviu luat lui Macchioro, menționând unele remarci amare ale acestuia asupra regimului lui Mussolini, i-au provocat acestuia neplăceri. În 1929 își ia licența la Universitatea București cu o teză intitulată „Contribuții la filosofia Renașterii”.

India secretă

După cultura italiană, filosofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Cu o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la București (locuiește între 1934-1940 în imobilul aflat pe Bd. Dacia la nr. 141), își dă doctoratul în filosofie cu o dizertație despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experiența din India și pe date autobiografice. Între 1932 și 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice.

Despre romanul său Maitreyi

Puține opere din literatura universală tratează aceleași fapte în viziunea, inerent diferită și chiar contradictorie, a doi scriitori care au fost, în același timp, protagoniștii lor. Pentru români, romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade a constituit generații de-a rândul o adevărată încântare. Demn de menționat este faptul că prototipul personajului principal al cărții a trăit cu adevărat, până în 1990, în țara Vedelor și a Upanișadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, un filosof indian, și se numea Maitreyi Devi. Tânărul Mircea Eliade avea, când a cunoscut-o, 23 de ani, iar ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, și avea să devină o cunoscută poetă indiană. Întâlnirea dintre Maitreyi Devi și reputatul sanscritolog român Sergiu Al. George, la Calcutta, în 1972, a „declanșat” scrierea unei noi cărți: Dragostea nu moare.

Tulburătoarea poveste de dragoste din anii '30 a primit astfel o replică magistrală de la însăși eroina ei, Maitreyi (în carte, Amrita), după 42 de ani. Romanul-răspuns, It Does Not Die (Dragostea nu moare), scris mai întâi în bengali, a fost tradus și publicat în limba engleză în 1976. Ne cufundăm, în timpul lecturii, în peisajul și în mentalitatea indiană, cu mirifica ei lume a miturilor, ritualurilor și simbolurilor. Coloana vertebrală a cărții de față este însă relatarea cu autenticitate și cu geniu a celei mai mari minuni a lumii: înfiriparea sentimentului de dragoste, fericirea iubirii împărtășite și destrămarea ei.

Mircea și Amrita (din Dragostea nu moare), ca și Allan și Maitreyi (din Maitreyi), pot sta alături de nemuritoarele cupluri Paul și Virginia, Tristan și Isolda, Romeo și Julieta. Dragostea nu moare (1976), carte apărută până acum în limbile bengali, engleză, germană, spaniolă și română, nu are încă notorietatea planetară a romanului „Maitreyi” (1933). Ea însă înaintează triumfal pe aceeași cale a consacrării universale.

Eliade și extrema dreaptă românească

De la mijlocul anilor '30, Eliade, aparținând de grupa din jurul lui Nae Ionescu a aderat la Mișcarea Legionară, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Acest lucru s-a manifestat în articolele pe care le-a scris pentru diferite publicații, printre care și ziarul oficial al Mișcării, „Buna Vestire”, dar și prin campania electorală pentru alegerile din decembrie 1937. Eliade a candidat pe lista Partidului Totul Pentru Țară (expresia politică a Mișcării Legionare) în 1937.

Eliade a fost arestat pe data de 14 iulie 1938 în timpul unei campanii împotriva Gărzii de Fier, campanie autorizată de regele Carol II. La vremea arestării tocmai publicase Provincia și legionarismul în Vremea, ministrul de interne, Armand Călinescu, considerând că Eliade ar fi autor de propagandă legionară.

Eliade a fost ținut timp de trei săptămâni în arest la sediul Siguranței Statului de la Malmaison, unde s-a încercat a-l convinge să semneze o declarație de disociere de Garda de Fier, dar el a refuzat să o facă. În prima săptămână a lunii august a fost transferat la un lagăr provizoriu din Miercurea-Ciuc. În urma unui un atac de hemoptizie, în octombrie 1938 a fost dus la un sanatoriu din Moroeni. A fost eliberat pe 12 noiembrie 1938.

Eliade și-a estompat ulterior activitatea legionară. În timp ce scria articole antisemite, a luat poziție față de expatrierea unor mari intelectuali evrei și și-a menținut amiciția cu evrei ca Mihail Sebastian. Anumiți exegeți ai operei sale au comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodată de ideologia legionară, preferând să nege ulterior că ar fi autorul unora dintre articolele care i-au purtat semnătura și că unele idei de factură mistic-totalitară sau antisemite ar fi regăsibile în operele sale științifice. În ceea ce privește opera literară, drama Iphigenia a fost interpretată de unii comentatori, în frunte cu Mihail Sebastian, a fi o alegorie a morții lui Corneliu Zelea Codreanu.

Conform Deutsche Welle, el a fost „rinocerizat de legionarism și pronazism”.

Anii de maturitate

În toamna anului 1945 se mută în Franța, la Paris, alături de Adalgiza (Giza) Tătărăscu, fiica din prima căsătorie a Ninei Mareș.

Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea „Loyola”. Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timp sacru. Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiție a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca „orizontul” unui anume grup religios. În această concepție ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar și în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase. Centrul, camuflarea misterelor, întoarcerea la origini sunt doar câteva dintre conceptele impuse de Eliade în filozofia culturii. Doina Ruști a scris un dicționar de simboluri eliadești, prima exegeză care reunește opera de ficțiune cu cea filozofică.

Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura specializată din acest domeniu. La catedră i-a urmat prof. Wendy Doniger. În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, pe 22 aprilie 1986, la Chicago, fiind incinerat a doua zi.

Eliade, artistul

Opera sa literară stă mărturie acestei convingeri de viață, frescă a problemelor existențiale în epoca pe care a trăit-o. Întoarcerea din rai (1934) și Huliganii (1935) sunt romane semifantastice în care Eliade acceptă existența unei realități extrasenzoriale. Omul este în căutarea propriilor sale forțe ascunse, este instrumentul acestor forțe pe care nu le poate controla. Această filozofie personală este exprimată de Mircea Eliade atât în nuvele memorabile, cum ar fi La țigănci (1959), cât și în romanul Noaptea de Sânziene (1971).

Posteritatea lui Mircea Eliade

După moartea sa, Eliade a fost atacat de Adriana Berger (cea care s-a ocupat de aranjarea hârtiilor din biblioteca lui Eliade incendiată la 18 decembrie 1985) cu acuzații de antisemitism, fără a aduce dovezi, prefigurând linia atacurilor repetate care au urmat. În România de după 1990 s-a început publicarea doar a unei părți din cele patruzeci de volume de operă științifică și literară, preferându-se reeditările, astfel că în douăzeci de ani nu s-a reușit publicarea integrală a operei eliadești. Valorile spirituale promovate de Eliade au continuat să anime proiecte culturale și după 1990, moment în care a (re)dobândit un statut de autor mitic, în sensul discuției în jurul unei opere neintegral publicată în România. Actualitatea scrierilor lui Eliade este probată de traducerea post-mortem a multora din scrierile sale (în spaniolă, italiană, portugheză etc.). În rândul tinerilor redescoperind libertatea religioasă, literatura fantastică și fronda specifică tânărului Eliade a redeșteptat interesul pentru opera și viața autorului.

Viața personală

Eliade a fost căsătorit de două ori: prima lui soție a fost Nina (n. Mareș, d. noiembrie 1944), cu care s-a căsătorit în 1934, iar a doua soție a fost Christinel (n. Cotescu, d. 9 martie 1998), cu care s-a căsătorit, la Paris, în 9 ianuarie 1950.

Liviu Rebreanu (1885-1944)

Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în Târliușa, județul Bistrița-Năsăud, fiind fiul învățătorului Vasile Rebreanu Bibliografie 1. În 1906, devine sublocotenent în armata austro-ungară, timp în care scrie diverse nuvele și povestiri. Cariera sa militară nu durează însă mult și demisionează în 1908 Bibliografie 2. În același an are loc și debutul literar al scriitorului în revista Luceafărul cu schița Codrea Bibliografie 3.

În februarie 1910, Liviu Rebreanu este arestat și extrădat. Scriitorul a susținut că motivul arestării sale a fost activitatea sa publicistică Bibliografie 4. Este întemnițat la închisoarea Văcărești, iar apoi transferat la închisoarea Gyula în Austro-Ungaria Bibliografie 5. După ieșirea din închisoare, scriitorul se vede înconjurat de greutăți financiare și începe să scrie pentru revista craioveană Ramuri Bibliografie 6.
În 1916 încearcă să se ofere voluntar în Primul Război Mondial, însă cererea îi este respinsă. După această dezamăgire, începe să scrie romanul Ion. Un an mai târziu, fratele său, Emil Rebreanu, este acuzat de armata austro-ungară de spionaj și dezertare, fiind condamnat la moarte și executat. Din experiența tragică a fratelui său, Liviu Rebreanu scrie romanul Pădurea spânzuraților. În 1929 devine director al Teatrului Național, funcție pe care o deține doar un an într-o primă fază și la care revine din 1941 Bibliografie 7.
După ce se retrage în satul Valea Mare din județul Argeș, Liviu Rebreanu moare la 1 septembrie 1944, la vârsta de numai 59, din cauza unor probleme grave de sănătate Bibliografie 8.

Liviu Rebreanu (1885-1944)

˶Eu nu sunt decât un simplu scriitor. A trebuit să renunț la multe, să îndur multe, să risc tot pentru a mă putea dărui deplin scrisului. Și, desigur, a trebuit să iubesc mai presus de toate scrisul ca să îndrăznesc a-i închina toată viața mea. ˝ 

Liviu Rebreanu a fost un prolific scriitor român, unul dintre reprezentanții distinși ai prozei interbelice, dramaturg și membru al Academiei Române. Este fondatorul ( în critica românească) al romanului modern în literatura română, fiind un important prozator al secolului XX. Liviu Rebreanu va rămâne o personalitate inegalabilă, remarcabilă, în literatură, datorită capodoperelor sale extraordinare, în care sunt bine conturate atât aspectele sociale, dar și cele psihologice. El a jucat un rol important, nu doar în sfera culturală, ci și în cea politică, deținând funcția de deputat al Parlamentului României, de președinte al Uniunii Scriitorilor din România, fapt prin care acesta a contribuit la dezvoltarea și promovarea literaturii române. Celebrul Liviu Rebreanu, prin continuitatea operelor sale, va avea veșnic o influență pentru literatura română contemporană. Romanul Pădurea spânzuraților a fost publicat în anul 1922, fiind inspirat dintr-o suferință personală În amintirea fratelui meu Emil, executat de austro-unguri, pe frontul românesc, în anul 1917. 2, dar și din operele anterioare, nuvele precum Catastrofa , Ițic Ștrul, dezertor sau Hora morții, reușind să pună bazele primului roman obiectiv, de analiză psihologică, dar și realist din literatura română. Acest roman este unul remarcabil, Rebreanu abordând cugetări interioare, morale ale protagonistului, dar și tragediile, consecințele îngrozitoare ce le-a generat Primul Război Mondial. Această operă literară, urmărește conflictul interior al individului și al societății. Romanul descrie povestea unui tânăr, Apostol Bologa, care dorește să-și găsească scopul, identitatea, dar și adevărul, într-o lume plină de haos și lupte violente. Temele pe care autorul le pune în prim-plan, sunt patriotismul, iubirea, trădarea și sacrificiul, cu care creează o profundă perspectivă despre natura umană din acele vremuri, influențate de criză și tulburări, suferite de eroul principal.

Tema romanului este puternic evidențiată de conflictul interior al protagonistului, al intelectualului, cauzat de cele două extreme ale războiului, datoria față de stat, de popor și sentimentul de iubire și recunoștință al propriului neam. Opera fiind o autobiografie a eroului, Apostol, conturat pe fundal de criză, suferință și impas, născute din război.

Titlul este un laitmotiv, nu a fost ales la întâmplare, are o semnificație remarcabilă, prin care ne este prezentată natura umană, așa cum o vede autorul, urmată de consecințele suferite de aceasta. Este compus din două substantive comune, ce reprezintă locul în care se desfășoară acțiunea. Titlul este o metaforă colectivă, deoarece cuprinde o dureroasă imagine a ofițerilor cehi care au fost omorâți de marii conducători ai acelui regim (Austro-ungar) din perioada Primului Război Mondial. Firul de început al romanului este sumbru, simbolic, definit de o mare densitate, în întunericul apăsător al unui cimitir, creează în sufletul cititorului, un spectacol sinistru: Sub cerul cenușiu de toamnă ca un clopot uriaș de sticlă aburită, spînzurătoarea nouă și sfidătoare, înfiptă la marginea satului, întindea brațul cu ștreangul spre cîmpia neagră, înțepată ici-colo cu arbori arămii. [...] Din rana pămîntului groparii zvîrleau lut galben și lipicios.3. Analizând cu atenție, putem spune că acest citat anticipează de fapt destinul tragic al lui Apostol Bologa care pe parcursul operei, traversează drumul cunoașterii, al conștiinței, realizând ulterior că, așa cum spune și sursa existența eroului a fost clădită pe un fals 4. Această capodoperă a lui Rebreanu, începe într-o notă destul de dureroasă, un moment zguduitor, și anume scena spânzurării ofițerului ceh, Svoboda. Aici putem observa, cu ajutorul acestui episod, cum autorul conturează încet portretul moral al locotenentului exemplar Apostol Bologa, demn, mândru că este membru în Curtea Marțială, spunând că aceasta este datoria, având conștiința împăcată, pe deplin, ulterior, fiind puternic lovit de propria lui conștiință, de realitatea care-l va tulbura pe tot parcursul vieții sale în vremea Războiului. Apostol Bologa, este protagonistul acestei opere, tipul intelectualului în care se naște o dramă a conștiinței, cauzată de cele două mari aspecte, care se luptă, fiind mereu în opoziție, datoria de cetățean al Imperiului Austro-Ungar și datoria față de apartenența la poporul român. Apostol Bologa este fiul Mariei, o femeie credincioasă, care voia ca Apostol să urmeze calea preoției și al avocatului Iosif Bologa, care i-a oferit mereu o educație în stil patriotic, prin vorbele sale, care vor contribui, ulterior, la conflictele sale interioare: [...] Ca bărbat, să-ți faci datoria și să nu uiți niciodată că ești român!... 5. De aici, pornește și conflictul interior al acestuia, din cauza educației împărțite în două ramuri, datoria ca cetățean și cea de român.3 Ibidem p. 9.4 Ion Haineș, Proza română interbelică. Momente și sinteze, Casa de Editură Viața Românească, București, 1995, p. 98.5 Liviu Rebreanu, Pădurea Spânzuraților, Editura Minerva, București 1972, p.31. Benția Anamaria-Ionela Literatu ră română Universitatea din Oradea, Facultatea de litere Proză interbelică. Din punct de vedere al statutului social, Apostol este un tânăr intelectual român, student la Facultatea de Filosofie din Budapesta, dornic mereu de cunoașterea absolutului, care după logodna sa cu Maria Domșa, se înrolează în armată pentru a-i demonstra Mariei, că poate fi un erou, capabil de fapte mărețe, care ulterior se adeveresc, deoarece el este medaliat, pentru vitejia de care dă dovadă, dar și pentru disciplina impusă. Din punct de vedere psihologic, Apostol Bologa, este foarte inteligent, un om care meditează mult, se cufundă în gândurile și încercările vieții, este un suflet romantic, cu credință, dar este foarte puternic conturat și de firea orgolioasă. Din punct de vedere fizic, al aspectului, Apostol Bologa este o fire liniștită, cu ochi albaștri, înalt, părul castaniu, lung, portret relatat de către autor. Romanul Pădurea spânzuraților, relatează drama conștiinței protagonistului, Apostol Bologa, un conflict interior între devotamentul față de popor și sentimentul de respect al propriului său neam, Liviu Rebreanu oferindu-ne și urmările impactului puternic trăit de erou, în societatea din perioada războiului, evidențiind realitatea îngrozitoare a frontului pe timp de luptă și complexitatea umană în acele timpuri de chin. Pădurea spânzuraților este un roman pe care Liviu Rebreanu l-a finalizat după Primului Război Mondial, dedicat ardelenilor, oferind în cele patru părți ale operei, o imagine profundă a dezumanizării, puternic apăsat de presiunile conflictelor interioare provocate de suferința protagonistului, toate acestea puse în prim-plan de o manieră captivantă.

Bibliografie:

Liviu Rebreanu, Pădurea Spânzuraților, Editura Minerva, București 1972 Ion Haineș, Proza română interbelică. Momente și sinteze, Casa de Editură Viața Românească, București, 1995.

 

Bibliografie:

1. Curticeanu, Mircea. Studii și documente literare, Cluj, Curtea cărții de știință, 2002, p. 268.
2. Hangiu, I. Dicționarul Presei Literare Românești: 1790-2000, București, Editura Institutului  Cultural Român, 2004, p. 397.
3. Malița, Liviu. Cluj, Editura Cartimpex, 2000, p. 324.
4. Massoff, Ioan. Teatrul Românesc: privire istorică, vol. 8, București, Editura pentru literatură, 1981, p. 23.
5. Simuț, Ion și Liviu Rebreanu: monografie, antologie comentată, receptare critică, Editura Aula, 2002, p. 127.

Henri Marie Coandă – savantul care a învățat vântul să zboare

Henri Marie Coandă (1886–1972) a fost un inventator, inginer, pionier al aviației și om de știință român, considerat unul dintre marii vizionari ai secolului XX. Născut la București, fiu al generalului și profesorului Constantin Coandă, a manifestat de mic o curiozitate aparte pentru știință și tehnică, era fascinat de miracolul vântului, după cum își va și aminti mai târziu.

A studiat la Școala Națională de Poduri și Șosele din București, apoi la École Supérieure d’Aéronautique din Paris, devenind unul dintre primii ingineri aeronautici din lume. În 1910, a realizat primul avion cu reacție din lume, cunoscut drept avionul Coandă-1910, o invenție revoluționară care a anticipat dezvoltarea avioanelor moderne cu reacție.

De-a lungul vieții, Henri Coandă a deținut peste 250 de brevete de invenție, acoperind domenii variate — de la aerodinamică la arhitectură, energie și transporturi. Una dintre cele mai importante descoperiri ale sale este efectul Coandă, fenomen fizic ce descrie tendința unui jet de fluid de a se lipi de o suprafață apropiată — principiu folosit ulterior în aviație, medicină, inginerie și tehnologie.

Invenții și descoperiri:

·         1910: Dispozitiv pentru măsurători de portanță și rezistență la deplasarea în aer a diferitelor tipuri de suprafețe portante (profile de aripă) cu posibilitatea înregistrării valorilor pe diagrame pentru posibilitatea comparației și stabilirii profilului ideal - Dispozitivul era montat pe un vagon în fața unei locomotive, iar experimentele se desfășurau în mișcare, la o viteză de 90 km/h, pe linia Paris-Saint Quentin. Ulterior a putut face aceste determinări folosind un tunel de vânt cu fum, și o cameră fotografică specială, de concepție proprie. Datorită acestor experimente a stabilit un profil de aripă funcțional pentru viitoarele sale aparate de zbor.

·         1911: Aparat de zbor bimotor cu o singură elice - În Reims, Henri Coandă prezintă un aparat de zbor cu două motoare cuplate ce acționau o singură elice, unul putând fi oprit în timpul zborului.

·         1911: Sania cu reacție - Henri Coandă realizează într-un atelier de construcție de bărci și folosind un motor Gregoire de 30 CP, o sanie echipată cu motor cu reacție, sanie care, în luna decembrie, a fost botezată Perce Neige (Ghiocelul), printr-o ceremonie oficiată de către un sobor de preoți ai Bisericii Ortodoxe Ruse, la care a participat și Marele Duce Cyril. Sania a fost dusă, apoi, în Rusia și a participat în ianuarie-februarie 1911 la concursul de sănii cu motor de lângă Sankt Petersburg

·         1911-1914: Aparatele de zbor Bristol-Coandă - În calitatea sa de director tehnic al Uzinelor Bristol, Henri Coandă proiectează mai multe aparate de zbor "clasice" (cu elice) cunoscute sub numele de Bristol-Coandă. În 1912 unul dintre ele câștigă premiul întâi la Concursul internațional al aviației militare British Military Aeroplane din Anglia.

·         1914-1918: Aeronava Coandă-1916 - Henri Coandă lucrează la "Saint-Chamond" și "SIA-Delaunay-Belleville" din Saint Denis. În această perioadă proiectează trei tipuri de aeronave, dintre care cel mai cunoscut este Coandă-1916, cu două elici apropiate de coada aparatului. Coandă-1916 este asemănător cu avionul de transport Caravelle, la proiectarea căruia de fapt a și participat.

·         1921: Bois ciment (ciment cu aspect de lemn - Invenția unui nou material de construcție, folosit pentru decorațiuni (de exemplu la Palatul culturii din Iași, ridicat în 1926, decorat în totalitate cu materialul lui H. Coandă). 

·         1926: Dispozitiv de detecție a lichidelor în sol - În România, Henri Coandă pune la punct un dispozitiv de detecție a lichidelor în sol. E folosit în prospectarea petroliferă.

·         1927: Cisterna din beton - Pe fondul lipsei metalului, a realizat pentru companiile franceze în Golful Persic vagoane, rezervoare și șlepuri-cisternă din beton granitat pentru depozitarea petrolului.

·         1928: Blocuri-piramidă - Alături de arhitectul francez J. Dupre, a realizat un proiect de imobil de locuințe civile de case multicelulare metalice și modulare conceput în forma unei piramide cruciforme. Imobilul avea 700 de apartamente, 100 m înălțime și 220 de m latura la bază și ar fi trebuit să fie realizat în estul Parisului.

·         1930: „Efectul Coandă” - Primele observații le face cu ocazia studierii primului avion cu reacție din lume, Coandă 1910. După ce avionul decola, Henri Coandă observă că flăcările și gazul incandescent ieșite din reactoare tindeau a rămâne pe lângă fuzelaj. Abia după 20 de ani de studii ale lui și ale altor savanți, inginerul român a formulat principiul din spatele așa-numitului efect Coandă, numit astfel de profesorul Albert Metral. Cu ajutorul acestui fenomen a inventat „ajutajele Coandă” numite și acum și „ejectoare Coandă”. 

·         1935: Aerodina lenticulară - La baza efectului Coandă, a stat construirea aerodinei lenticulare, un aparat în formă de lentilă capabil să decoleze și să aterizeze pe verticală, să se mențină în aer într-un punct fix și să zboare cu viteze orizontale mari. 

·         1954: Sistem de desalinizare a apei de mare cu ajutorul energiei solare – Sistemul a fost testat în sudul Franței, la Londe-les-Maures, în 1954. A produs 1.600 de litri de apă potabilă provenită din apă de mare cu ajutorul energiei solare, în doar 12 ore, folosind 6 metri pătrați de oglinzi solare. 

·         1960: Sistem de transport în tub - Sisteme pentru deplasarea substanțelor solide containerizate. Aceste containere sunt ca niște pistoane aflate într-un cilindru-conductă, pistoane care se etanșează cu pereții conductei și care sunt puse în mișcare printr-o diferență de presiune între față și spate, prin crearea unei depresiuni în față. Asta face containerele să se deplaseze cu viteze fantastic de mari întrucât nu mai întâmpină frecare din partea aerului, fiind propulsate de presiunea din spate care poate fi chiar presiunea obișnuită a aerului. Se preconiza, astfel, ajungerea la viteze de 300, 400, 500 sau chiar 700 de km/h în tuburi. Acest sistem ar fi permis și transportul de persoane, de exemplu între București și Ploiești, în doar 6 minute. Ideea a fost reluată de proiectul Hyperloop, transportul de mare viteză prin tuburi vidate al lui Elon Musk.

A fost membru al Academiei Române și a colaborat cu numeroase instituții științifice internaționale.

Henri Coandă a murit în 1972, la București, lăsând în urmă o moștenire științifică remarcabilă și o inspirație pentru generațiile de inventatori care i-au urmat.

Numele Aeroportului Internațional Otopeni a fost schimbat, în mai 2004, în „Aeroportul Internațional Henri Coandă București”.

În municipiile București (sectorul 1), Constanța, Timișoara, Iași, Oradea, Sibiu, Brașov, Alba Iulia, Galați, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Dej, Câmpina, există străzi care poartă numele lui Henri Coandă.

Bibliografie:

·         Petru Costinescu, Nicolae M. Mihăilescu, Mihai Olteneanu, Inventatori români, edițiile I și a II-a, editurile AGIR și OSIM, București, 1999 și 2000.