Bulgaria

Cod: 08194107

https://kahoot.it/challenge/08194107?challenge-id=4c11aa64-64a5-4179-8844-7c870f5c14b0_1765435526099

Ucraina

Cod: 02380508

https://kahoot.it/challenge/02380508?challenge-id=4c11aa64-64a5-4179-8844-7c870f5c14b0_1765436049649

România

Cod: 05911041

https://kahoot.it/challenge/05911041?challenge-id=4c11aa64-64a5-4179-8844-7c870f5c14b0_1765435849802

България

 

Україна

 

România

   

Ліна Костенко

 

Лина Костенко (1930)

Лина Костенко (род. 1930) – украинская поэтесса, писательница, общественный деятель, переводчица.  Она по праву считается самой популярной украинской поэтессой, настоящим и бесспорным «голосом народа», а её произведения отличаются не только прекрасным художественным решением, но и глубокой актуальностью, они заставляют задуматься, многое переосмыслить и открывают новые горизонты для саморазвития.

Биография Лины Костенко – пример для украинцев. На протяжении всей своей жизни гениальная поэтесса и писательница не боялась правительства и открыто говорила о ней всю правду. Когда вы хотите мовчати, а с нашими контактами вы творите.

ОСНОВНАЯ ДАТА ЖИЗНИ И СОЗДАНИЯ:

19 марта 1930 г. рик. Народилась в городке Ржищеви на Киевщине в родини вчителив.

1936 год. Её родина переехала в Киев, где будущая поэтесса окончила среднюю школу.

1956 год. После окончания средней школы молодая поэтесса училась в Киевском педагогическом институте, а затем — в Московском литературном институте им. А. М. Горького.

1957 год. Выходит сборник «Огни земли».

1958 год. Коллекция «Витрила»

1961 год. Сборник «Путешествия сердца». Их критиковали за «аполитичность», по сценарию Л. Костенко был снят фильм «Дорогую витрив».

1963 год. Знали з причать книжку выхив Л. Костенко «Зоряний интеграл», книжку «Княжа гора» взяли с верстки.

1965 год. Костенко пишет протест против постоянных арестов украинской разведки.

Май 1966 года.     В Спилци открытий Украины, де таували «националистических видщепенцев», часть молодежи устроила овацию Л. Костенко, отстаивавший свои позиции и защищавший І. Светличного, О. Заливаху, М. Косива и Б. Гориня.

1968 год. Она писала списки в защиту В. Чорнова в ответ на его клевету в газете «Литературная Украина». После этого имя Л. Костенко долгое время не упоминалось в советской прессе. Работала «в ящике».

1973 год. В «черные списки» попал секретарь ЦК КПУ з идеологии В. Маланчук.

1979 год. Исторический роман в стихах «Маруся Чурай» был выпущен по спецпостановке Президиума СПУ, которая пролежала без движения 6 лет.

1980 год. Сборник стихов.

1987 год. Була устройстёна Джеравной премии УРСР имени Т. Г. Шевченко за роман «Маруся Чурай».

1994 год.   «Инкрустации». За книгу «Инкрустации» получила премию Франчески Петрарки.

1999 год. "Берестечко"

2010 год. Збирка «Гиацинтове сонце». Первый роман Л.Костенко — «Записки украинского самашедшего»

Февраль 2011. Виишла поэтичная збирка Л.Костенко «Ричка Гераклита», где написаны ранее написанные стихи и 50 новых стихотворений.

2012 г. – издан поэтический сборник «Триста поэзии. Вибрация».

В последние годы Лина Костенко не появляется на публике, она живет в Киеве и занимается писательской деятельностью.

В 2020 году, во время полномасштабного вторжения в Россию, Лина Костенко отказалась эвакуироваться из Киева, написав стихи о войне, которые стали гимнами сопротивления. В интервью Сергею Жадану в 2025 году появилось новое поколение – отзывы про «Азовсталь» и бил нації. Поэта имеет молодость, она занимается обучением в школах, цитаты появляются в соцсетях.

Вплив Костенко – страна, которая живет культурной нацией Украины, играет ее биографию в зрелом возрасте. Вона продолжает творить, говоря, что слово сильнее оружия.

БИБЛИОГРАФИЧЕСКИЕ ИСТОЧНИКИ ПО ТЕМАТИЧЕСКОЙ ЖИЗНИ И ТВОРЧЕСТВУ ЛИНИ КОСТЕНКО

Использованные источники:

Борзенко О.И., Лобусова О.В. Украинская литература (стандартный уровень): предмет. для 11 кл. замок общий. средн. Образование / Олександр Авраменко. – К.: Грамота, 2019.

Використані джерела з Інтернету:

Ліна Костенко: Біографія видатної української поетеси. -  Режим доступу: https://nfront.org.ua/lina-kostenko-biografiya-vydatnoyi-ukrayinskoyi-poetesy/

Ліна Костенко – біографія геніальної українки, яка стала сумлінням нації. – Режим доступу: https://maximum.fm/biografiya-lini-kostenko-ta-cikavi-fakti-pro-neyi_n137725

Blaga Nikolova Dimitrova (2 ianuarie 1922 – 2 mai 2003)

 Blaga Nikolova Dimitrova ( bulgară : Блага Димитрова ; 2 ianuarie 1922 – 2 mai 2003) a fost o poetă bulgară și al doilea vicepreședinte al Bulgariei din 1992 până în 1993.

Viața timpurie și educația

Dimitrova s-a născut pe 2 ianuarie 1922 în Byala Slatina , Bulgaria . A absolvit liceul la Sofia în 1941. În toamna aceluiași an, s-a înscris la Universitatea Sfântul Kliment Ohridski din Sofia , unde a studiat filologia slavă până la absolvire în 1945. Și-a continuat studiile la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova, susținând o disertație despre „Maiakovski și poezia bulgară” în 1951. La întoarcerea în Bulgaria, s-a alăturat redacției revistei lunare a Asociației Scriitorilor Bulgari. În 1962 s-a alăturat redacției editurii asociației, unde a încercat să publice operele tinerilor autori care căzuseră în dizgrație la cenzură.

 Carieră intelectuală

 În 1963, după tirada la adresa intelectualilor țării de către secretarul Partidului Comunist Bulgar , Todor Jivkov , editura a suspendat publicațiile, iar Blaga și-a părăsit locul de muncă în semn de protest și s-a mutat la o altă editură. În 1965 a publicat prima sa carte, „ Călătorie spre sine” . În timpul războiului din Vietnam , a vizitat țara de mai multe ori, a adoptat un tânăr orfan vietnamez și apoi a publicat mai multe lucrări rezultate din observațiile sale. Timp de mulți ani a lucrat ca redactor în diverse ziare, reviste și edituri. Dimitrova s-a ocupat de traduceri și asistență socială și a compilat antologii.

 În februarie 1989, Blaga Dimitrova a fost una dintre cei 102 intelectuali bulgari care au semnat un apel în apărarea lui Václav Havel .

 Pe 5 mai 1989, soțul ei a fost arestat pentru că era redactor-șef al revistei Democrația un organ al Asociației Forțelor Democratice.

Împreună cu un grup de intelectuali, a fost invitată pe 20 ianuarie 1989 la așa-numitul mic dejun cu președintele francez François Mitterrand . Acesta este un moment oportun pentru ca SDS să-l prezinte drept simbol al său. Crezând că prin participarea sa, schimbări pentru o viață mai bună ar putea avea loc în țara noastră, Dimitrova a participat activ la mitingurile organizate, fără a admite nici măcar o clipă că jocurile și intrigile din culise au fost organizate de liderii schimbărilor democratice.

 Activitate civică și politică

După căderea comunismului în Bulgaria, Blaga Dimitrova a devenit activă politic.

Vicepreședinta Bulgariei (1992–1993)

A ocupat funcția de vicepreședinte al Republicii Bulgaria, alături de președintele Jeliu Jelev.

A demisionat în semn de protest, considerând că nu poate accepta compromisurile politice ale vremii – un gest prin care și-a întărit reputația de persoană integră și principială.

Activitate literară

1. Poezie

 Dimitrova a debutat ca poetă, devenind cunoscută prin lirica sa profundă, sensibilă și adesea critică față de realitatea socială. Poezia ei este caracterizată de:

• teme existențiale,
• introspecție,
• dragoste,
• libertate,
• responsabilitate morală

 

Pe lângă cărțile de proză, a avut cele mai faimoase culegeri de poezii: Până mâine (1959), Lumea într-o mână (1962), Înapoi în timp (1965), Condamnat la iubire (1967), Gong (1976), Jurnal de noapte (1976), Spații (1980), Vocea (1985) și altele. A tradus „Inelul eternității” (1984) de trei poete: Ana Ahmatova, Gabriela Mistral și Edith Södergran, despre care poeta Fedya Filkova spune: „Cele trei femei s-au căsătorit cu «inelul eternității», precum și culegerea de poezii „Contemplând lumea” (1998) despre poeta poloneză Wisława Szymborska, laureată a Premiului Nobel .

A scris numeroase volume de poezii precum:

 „Сърдечно време” (Vremuri ale inimii)

 „Обратна връзка” (Reacție inversă)

 „Къща в полето” (Casă în câmp)

 2. Proză

 O parte importantă a operei sale este proza. Cel mai cunoscut roman este:

 „Лице” (Față) – 1981

 Un roman de impact, în care dezvăluie atmosfera opresivă a regimului comunist. Cartea a fost cenzurată, iar autoarea criticată de autorități.

 3. Eseuri și publicistică

Blaga Dimitrova a scris articole și eseuri curajoase despre:

•  libertatea cuvântului,
•  responsabilitatea intelectualului,
•  drepturile omului,
•  condiția femeii.

  Legătură cu filmul „The Painted Bird”

 A fost coscenaristă a filmului bulgar „Obiștoveniye” (1974), iar lucrările sale au inspirat creații cinematografice și teatrale.

  Premii și recunoaștere

 Premiul Uniunii Scriitorilor Bulgari

 Premii internaționale pentru poezie și activism cultural

 Tradusă în numeroase limbi

 Considerată unul dintre simbolurile morale ale Bulgariei moderne

  Moștenirea

 Blaga Dimitrova rămâne în memoria culturală a Bulgariei ca:

•  o poetă vizionară,
•  o conștiință morală,
•  o femeie curajoasă care a luptat pentru libertate și demnitate,
•  un model civic pentru generațiile tinere

 Bibliografie:

1.      Enciclopedia literaturii bulgare. Sofia: Editura Academiei Bulgare de Științe, 1982 – articolul „Blaga Dimitrova”.

2.      Genova, Emilia. „Teme existențiale în poezia Blagai Dimitrova.” În Revista de literatură bulgară, nr. 3, 1997.

3.      Blaga Dimitrova. 2025-06-11. Disponibil: https://en.wikipedia.org/wiki/Blaga_Dimitrova. [accesat 2024-04-15].

 

Gheorghi Stoikov Rakovski (2 aprilie 1821 - 9 octombrie 1867)

  Gheorghi Stoikov Rakovski (2 aprilie 1821 - 9 octombrie 1867), istoric, etnograf, poet, scriitor și publicist. În anul 2021 s-au împlinit 200 de ani de la nașterea acestei distinse personalităţi, Domnia sa fiind şi conducător al mişcării de eliberare a Bulgariei de sub dominația otomană, unul dintre „cei patru mari luptători”, ceilalţi fiind Hristo Botev, Liuben Karavelov, Vasil Levski.   

În 1841, Gheorghi Rakovski a organizat o societate secretă la Atena pentru a pregăti un atac armat ce urma să fie desfăşurat în Grecia și Bulgaria. Gheorghi Rakovski urmărește în direct evenimentele politice. Aflând despre răscoala din Nis și despre revolta pregătită la Brăila (1841), a plecat în Țara Românească. După eșecul său și situația adecvată a politicii externe, Gheorghi Rakovski a început pregătirile pentru a doua revoltă a bulgarilor din oraşul Brăila (1842), aici putem constata dorinţa revoluţionarului bulgar pentru coordonarea acţiunilor bulgarilor, sârbilor şi grecilor, pentru formarea unei coaliţii largi. După un alt eșec, Rakovski s-a retras, dar aflând că au fost arestați oameni nevinovați, a decis să se predea. Venind la Brăila, Rakovski a primit un pașaport grec sub acest nume. Instanța i-a condamnat la moarte pe el și pe alți șase participănţi la mişcarea de eliberare. Folosind decretele capitulațiilor (cetățenii străini pot fi judecați numai de către organele de justiţie din propria ţară), Rakovski și grecii condamnați s-au adresat consulului general grec din București, care considera că este o chestiune de demnitate greacă să nu abandonezi un deținător de pașaport grec. La 14 iulie 1842 sentința a fost confirmată, dar condamnații au fost predați consulatului grec la București.

În afară de oraşul Brăila, un centru important al tulburărilor bulgarilor a fost şi orăşelul Reni din Basarabia de Sud, unde nucleul organizaţiei secrete era condus de către Vasil Hadjivălkov şi Petru Gancev. În 1843, Gheorghi Rakovski a condus răscoala anti-turcă de la Brăila. La 9 octombrie 1867, Gheorghi Rakovski se stinge din viaţă, motivul fiind o boală grea - tuberculoza. În cinstea marelui luptător şi scriitor Gheorghi Rakovski, instituția de învățământ superior militar din Bulgaria îi poartă numele - Academia Militară „Gh. S. Rakovski”. În orașul Bolgrad (regiunea Odesa, Ucraina) o altă instituţie de învățământ îi poartă numele – Gimnaziul „Gh. S. Rakovski”.

Opere literare și istorice ale lui Gheorghi S. Rakovski

1. „Горски пътник” (Gorski Patnik – „Călătorul din pădure”) – 1857

 Cea mai cunoscută operă poetică a sa.

 Un poem revoluționar care glorifică lupta împotriva Imperiului Otoman.

 A devenit simbol al idealului de libertate în Bulgaria.

2. „Няколко речи о Асеню първому” (Câteva cuvântări despre Țarul Asan I) – 1856

 Studiu istoric în care Rakovski analizează domnia Asăneștilor și rolul lor în istoria bulgarilor.

 3. „Показалец или ръководство как да се повадят българите от сегашното си по-плачевно положение”

(Îndrumar despre cum pot bulgarii să iasă din starea lor jalnică) – 1857

 O lucrare politică în care propune măsuri și strategii pentru eliberarea poporului bulgar.

4. Ziarul „Дунавски лебед” (Dunavski Lebed – „Lebăda Dunării”) – 1860–1861

 Rakovski a fost fondator, editor și autor al articolelor.

 Publicația era tipărită la București și difuzată în rândul comunităților bulgare.

5. „План за освобождение на България” (Plan pentru eliberarea Bulgariei) – 1862

Program politic detaliat privind organizarea unei revolte armate împotriva otomanilor.

6. „Привременний закон за народните горски чети”

(Legea provizorie pentru cetele de haiduci) – 1867

Lucrare militară și organizatorică despre modul de organizare a unităților de luptă.

A influențat mișcarea lui Levski și Botev.

7. Studii lingvistice și etnografice

Rakovski a fost interesat de originile poporului bulgar și ale limbii. A scris:

„Показалец за българския народ” (Indice pentru poporul bulgar)

articole despre folclor, limba bulgară, mitologie și tradiții.

Alte publicații și activități editoriale:

Pe lângă operele de mai sus, Rakovski a scris:

-articole politice, manifeste și apeluri către tinerii revoluționari;

-poezii patriotice;

-texte dedicate istoriei bulgare și identității naționale;

-scrisori și documente programatice ale organizațiilor de eliberare.

 

 Bibliografie:

1. Gheorghi Rakovski. 2023-03-19. Disponibil: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghi_Rakovski. [accesat 2025-12-03].

2. Georgi Sava Rakovski. 2025-10-10. Disponibil:  https://en.wikipedia.org/wiki/Georgi_Sava_Rakovski. [accesat 2025-12-03].

3. Георги Стойков Раковски.  Disponibil:  https://kotel.bg/vidni-lichnosti-rodeni-v-kotel/georgi-stoikov-rakovski/ [accesat 2025-12-03].

Ivan Vazov (n. 9 iulie 1850 – d. 22 septembrie 1921)

 Ivan Vazov (în bulgară Иван Вазов; n. 9 iulie 1850, Sopot, Imperiul Otoman – d. 22 septembrie 1921, Sofia, Regatul Bulgariei) a fost un poet, romancier și dramaturg bulgar.

Familia: provenea dintr-o familie respectată de negustori; tatăl său, Mincho Vazov, era om cu spirit național, iar mama sa, Saba, l-a inspirat să-și iubească limba și patria.

 A urmat școala în orașul natal și mai târziu la Plovdiv. În tinerețe a lucrat ca învățător, apoi s-a implicat în mișcarea revoluționară bulgară pentru eliberarea de sub dominația otomană.

După eșecul Răscoalei din aprilie 1876, s-a refugiat în România (Brăila), unde a trăit printre emigranții bulgari. Aici a început să scrie poezii și texte patriotice care aveau să-l consacre.

Activitatea literară

 Ivan Vazov este considerat fondatorul literaturii bulgare moderne.

A fost un scriitor complet: poet, romancier, dramaturg, memorialist, traducător și publicist.

Opera sa reflectă profund istoria, cultura și spiritul poporului bulgar.

Lucrări importante

 Poezie:

„Steaguri și cântece” (Песни и химни, 1876) – poezii de inspirație patriotică;

„Epicile bulgare” (Епопея на забравените, 1881–1884) – o serie de 12 poeme dedicate eroilor naționali și luptătorilor pentru libertate;

 „Cântece ale Bulgariei” (Песни за България, 1916).

Proză:

„Sub jug” (Под игото, 1894) – cel mai cunoscut roman bulgar, o capodoperă a realismului, care descrie viața poporului în timpul dominației otomane și lupta pentru libertate.

  → Este prima operă bulgară tradusă în numeroase limbi, inclusiv română.

„Noul părinte al orașului” (Нова земя, 1896) – continuarea romanului „Sub jug”.

„Înainte de zorii libertății”*, *„Drumuri și oameni”* – alte opere semnificative.

 Dramaturgie:

„Un slujbaș fără slujbă”, „Borislav”, „În fața abisului” – piese care analizează viața socială și moralitatea oamenilor din Bulgaria modernă.

Teme principale:

* iubirea de patrie și de libertate;

* viața țăranilor și a oamenilor simpli;

* eroismul și jertfa pentru idealuri;

* credința în renașterea națională;

* frumusețea limbii și culturii bulgare.

Importanță și recunoaștere

 Ivan Vazov a fost numit adesea „Patriarhul literaturii bulgare”, pentru că a pus bazele limbii literare moderne și a inspirat generații întregi de scriitori.

A fost membru de onoare al Academiei Bulgare de Științe și ministru al învățământului public (1897–1899).

 Opera sa a fost tradusă în multe limbi, iar romanul „Sub jug” rămâne o carte clasică a literaturii europene despre lupta pentru libertate națională.

Moștenire Casa lui din Sofia este astăzi Muzeul Național Ivan Vazov.

Numeroase școli, străzi și biblioteci din Bulgaria îi poartă numele.

  În literatura și cultura bulgară, Vazov simbolizează unitatea națională, demnitatea și iubirea de neam.

Carieră

 Anii tinereții sunt consacrați studiului istoriei și filologiei, cunoașterii poeziei clasice ruse și franceze, Vazov declarându-se un discipol al lui Victor Hugo. Prin activitatea în cadrul Societății Literare a Emigranților Bulgari în România, s-a apropiat de literatura română. Primele versuri au fost publicate în gazeta Societății Literare din Brăila, nucleul viitoarei Academii de Științe a Bulgariei.

 Ivan Vazov primește consacrarea oficială de poet al națiunii bulgare după apariția a trei volume de versuri la București: Prapur și guslă (1876), Tristețile Bulgariei (1877) și Mireasma liliacului (1879). Lirica sa patriotică este influențată la început de poezia lui Botev, de modelul versului popular. Decepționat de modul în care politicienii vremii s-au îndepărtat de idealurile Renașterii naționale, în poezia lui apar accente critice pline de patos.

 Participă la toate evenimentele legate de istoria poporului său. În cei 50 de ani de activitate, și-a urmat menirea exprimată în versurile: Clopot să fii: revoltei să-i dai duh / ți cântecu-n mulțime va pătrunde!

 A fost ales membru al Academiei Bulgare.

Opere alese (20 de volume) au fost publicate în anii 1955-1957.

Bibliografie:

1. Crevedia, Nicolae. Dunărea lin-argintie... Antologie de poezie bulgară, București: Editura Semne, 2022. (publicată în Colecția Biblioteca Giurgiuveană)

2. Ivan Vazov. 18-03-2023. Disponibil: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ivan_Vazov [accesat 2025-12-03].